Oameni care au invins destinul

Oameni care au invins destinul

In vremurile de demult, in Sparta, copiii nascuti cu defecte erau luati si aruncati in prapastie de pe culmile muntilor. Nimeni nu regreta, nici macar mamele care ii nascusera. Pentru ca in felul acesta era protejata intreaga populatie. O persoana handicapata insemna nu numai un membru in minus pentru societate, dar folosea si resursele societatii, fiind nevoie de alti membri, sanatosi, apti de a face ceva, sa ste si sa-i ingrijeasca. Au trecut anii, s-au derulat sute de generatii de atunci, dar mentalitatile au ramas, in fapt, aceleasi.

Putine sunt tarile din lume care isi protejeaza cetatenii handicapati. Iar Romania, din pacate, nu face parte din aceste tari. E adevarat, exista si la noi oameni de omenie, persoane care pe banii lor incearca sa aduca o raza de speranta in sufletele acelor trupuri pierdute. Iar cand munca este incununata de succes, satisfactia este nelimitata.

Clasa de arta

Anne Marie Rosenberg este o romanca plecata in S.U.A. in anii `70, pe vremea cand era doar o adolescenta. Cu toate astea, anii nu i-au sters amintirile despre tara sa de origine. O data cu `94, doamna Rosenberg s-a intors in tara si a deschis, in vila pe care si-a recuperat-o de la stat, un azil pentru handicapatii locomotori, acei napastuiti de soarta si uneori chiar de familie.

“E usor sa faci bine celor care o duc bine. E mai greu sa aduci speranta in inimile celor care au invatat toata viata ca ei nu au nici o speranta. In America am vazut multe lucruri, unele bune, altele mai putin bune. Acum am venit acasa, pentru ca aici este nevoie de oameni ca mine, care nu cer altceva decit dreptul de a da celor ce nu au. Atit.”

Vila doamnei Rosenberg are 12 camere impartite pe doua etaje. La parter au fost daramate cateva ziduri de BCA pentru a permite construirea unui living urias.

“Aici, in aceasta camera, le predau elevilor mei literatura, filosofie, arta. Ati fi uimit sa vedeti ce capacitati intelectuale au“…

“Elevii” doamnei Rosenberg sunt, deocamdata, in numar de patru si fiecare dintre ei sufera de o malformatie. Dar, dincolo de handicapul pe care il au, mai au ceva in comun. Au o dorinta fantastica de viata si iubesc pictura.

“Prin pictura i-am invatat sa-si exprime sentimentele. I-am ajutat sa treaca peste mentalitatea de handicapati si sa-si descopere singuri calitatile cu care i-a inzestrat Dumnezeu. Le-am spus ca daca a fost voia Lui ca ei sa stea in acele scaune, a facut-o pentru ca ei sa aiba timp mai mult pentru artele frumoase de care oamenii obisnuiti cu greu au parte. Pentru ca oamenii obisnuiti muncesc, dar ei au timp sa-si contemple sufletul…”

Ei au invins destinul

Melania Tudor are 46 de ani si a suferit un atac cerebral. Nu-si mai poate folosi mainile. Picteaza avand legata de cap o pensula. Ii place sa picteze oameni. Spune ca in felul acesta ajunge la sufletele lor si ii intelege mai bine. Mihnea Dumitrescu implineste in curand 72 de ani. A suferit un atac cerebral in urma cu sase ani si de atunci abia isi mai poate misca mina stinga. Picteaza cu ajutorul doamnei Rosenberg. Picteaza peisaje, locuri prin care a fost, apusuri si rasarituri de soare pe care le-a trait. Si acum este la fel de romantic ca in anii tineretii. Ioana Ieremia este cea mai tanara “eleva” a azilului. Are 26 de ani si s-a nascut cu deficiente cerebrale severe.

A invatat sa nu se dea batuta si acum picteaza tinind pensula intre degetele de la picioare. Sunt locuri pe care le-a vazut in fotografii sau la televizor, locuri unde ar vrea sa ajunga. Adelina Vasiliu este cea de a patra componenta a clasei de arta. In urma unui accident de munca, la varsta de 38 de ani si-a pierdut ambele maini. A invatat sa picteze tinand pensulele intre dinti. Spre deosebire de ceilalti trei, Adelina realizeaza picturi abstracte. Considera ca acestea sunt singurele care o definesc. Nu se considera o persoana complicata ci uneori neinteleasa de cei din jur.

Proiecte de viitor? Da, au toti un proiect de termen scurt. Vor ca pana in vara viitoare sa deschida o expozitie prin care sa se faca intelesi mai bine de semenii lor. Vor reusi oare? Dar are asta vreo importanta?! Important e ca acei oameni au gasit o cale prin care sa invinga destinul.